și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
22 iunie 2020 Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
23 iunie 2020 Limba și literatura maternă – proba E b)
Acesta este planul nostru B. Cu toate acestea, preferăm să lucrăm cu ecosisteme ca Google și Microsoft”, a declarat Richard Yu, CEO-ul diviziei de consum a Huawei.
Planul A nu cuprinde acele stadioane, abia planul B le vizează. Există un angajament al statului român, care promite reabilitarea celor trei mari stadioane.
Printre acestea se numără Rakuten, Seaya și Cathay, care au investit anterior și în seria B, AmRest, desemnat cel mai mare operator de restaurante din Europa Centrală, firmele private
Potrivit Denik B, auditorii UE susțin că Babis încalcă atât reglementările cehe, cât și pe cele europene pentru că deține în continuare holdingul din sectorul agrochimic Agrofert, plasat
În februarie 2024, compania a obținut 320 milioane de dolari într-o rundă Serie C condusă de US Innovative Technology Fund, cu participarea B Capital, SK Telecom, T.
În aprilie 2021, compania a ridicat o finanțare serie B de 69 milioane de dolari, condusă de IVP și Accel, potrivit Siliconcanals, Forbes și Crunchbase.
Decembrie 2023 a adus Seria B, iar Halcyon a obținut 40 milioane de dolari într-o rundă condusă de Bain Capital Ventures, atingând o evaluare post-investiție de 484,34 milioane de dolari