asupra cantității de 23.817 tone țiței aparținând SC Petrotel Lukoil SA Ploiești existente în spațiile de depozitare ale Oil Terminal SA Constanța în valoare de 16.030.270 USD.“
Zsolt Hrubecz-Gogolak, manager al MultiInvest si IncubCenter SRL, spune că a ridicat o clădire în Târgu Mureș eficientă energetic și un incubator de afaceri cu fonduri europene.
Compania Măr SRL din Drăgășani, județul Vâlcea, producătorul de vin deținut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste trei ori mai
Președintele Comisiei de Buget-Finanțe a Consiliului Județean Cluj, Cristian Haiduc, propune listarea la bursă a SC Tetarom SA, care administrează parcurile industriale din județ, acțiune
Compania SC Certinvest Management Solutions SA a intrat sub protecția Legii 85/2014 privind procedura insolvenței, în urma cererilor depuse de mai mulți creditori în acest sens.
Brand: Mizar
Companie: SC Vicmod SRL
Cifră de afaceri 2023: 29,0 mil. lei
Număr de salariați: 223
Magazine: 19 fizice plus unul online
Poveste pe scurt: Mizar, firmă fondată
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă, în urma audierilor de la sediul central al DIICOT, pentru Josep Horneger, administrator la SC Swietelsky Construcții Feroviare SRL.