Miniștrii de interne ai țărilor membre ale Uniunii Europene au convenit să accelereze adoptarea planurilor de suspendare a zonei de circulație liberă Schengen, pregătind astfel terenul
Creșterea consumului, dezvoltarea magazinelor online care au nevoie de stocuri din ce în ce mai mari pe plan local au susținut expansiunea centrelor logistice.
România poate juca un rol esențial în relocalizarea capacităților industriale europene, pe fondul tensiunilor geopolitice și al presiunii pentru autonomie strategică.
Prezența unui terminal de transport feroviar în parcul logistic devine tot mai importantă, iar acest lucru se vede și la volumele care se rulează, în condițiile în care terminalul nostru
HAVI Logistics, una dintre cele mai mari companii de transport și logistică de pe plan local și unul dintre cei mai mari operatori din lume pentru branduri din industria restaurantelor
Majoritatea investitorilor străini sunt atrași de România nu doar de costurile reduse cu forța de muncă, ci și de flexibilitatea acesteia, element ce contrabalansează dezvoltarea