unul dintre cei mai mari jucători de pe piața bunurilor de larg consum din lume, cu afaceri anuale de peste 50 mld. euro, și-a majorat pe linie businessul din Europa Centrală și de Est
care cuprinde toate activitățile de producție și vânzări ale Egger pe piețele din Europa Centrală și de Est, Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CIS).
prezentă și pe piața din România atât prin BNP Paribas Paris, cât și prin BNP Paribas Personal Finance, ia în considerare vânzarea diviziei de consumer finance din Europa Centrală și de Est
În timp ce Ungaria urmărește în continuare oportunități de investiții în economii din Asia cu un ritm rapid de dezvoltare în cadrul politicii sale de deschidere către est, Polonia ia
În ultimul an, impactul pandemiei de COVID-19 s-a făcut simțit atât la nivelul cererii, cât și ofertei în cadrul economiei mondiale, creând blocaje în lanțurile de aprovizionare,
Forintul ungar a atins noi minime la mijlocul acestei săptămâni în condițiile în care temerile privitoare la alunecarea economiei mondiale în recesiune s-au adăugat profilului de
Grupul bulgăresc din sectorul energiei solare Solarpro Holding și compania franceză de producție fotovoltaică GreenYellow au intrat într-un parteneriat strategic pentru a coinvesti...
Băncile centrale din Europa Centrală și de Est (ECE) vor avea un comportament diferit în privința dobânzii de politică monetară anul viitor, potrivit estimărilor grupului bancar UniCredit