Alte măsuri pentru stimularea rulajelor se regăsesc suspendarea tarifelor de procesare și admitere la tranzacționare pentru toate instrumentele financiare ale pieței reglementate la
Duminică, într-o postare pe Truth Social, Trump a declarat că a fost de acord să amâne majorarea tarifelor blocului comercial de la 1 iunie la 9 iulie, după o convorbire telefonică
Această decizie reprezintă un nou semn că cele mai mari două economii ale lumii sunt dispuse să își tempereze conflictul comercial, reducând astfel temerile legate de efectele tarifelor
„Obiectivele declarate ale managementului includ consolidarea marjelor, în paralel cu o politică de achiziții oportunistă și o creștere organică susținută.
Creșterea rapidă a tarifelor pe anumite segmente de clienți, precum cel al transportatorilor, a dus la ample acțiuni de protest ale acestora și a făcut din piața asigurărilor cel mai
De altfel, s-a constatat că după expirarea perioadei de plafonare, nu au fost înregistrate creșteri ale tarifelor RCA, ceea ce demonstrează că piața se poate autoregla, fără a fi necesare