România începe sezonul de iarnă cu pârtii cât autostrada București-Pitești
în parteneriat cu Primăria Brașov.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
în parteneriat cu Primăria Brașov.
Compania are curse pe București-Brașov dar și București-Constanța, acestea fiind rutele pe care este cea mai mare competiție, dat fiind că sunt și cele mai solicitate de pasageri.
Are peste 200 mld. euro active totale sub management (AUM). Are birouri în aproape 30 de țări. Are mai bine de 150 de companii în portofoliu.
Și nu doar atât, familia din care face parte are în plan să investească în continuare în afacerile pe care le are pe plan autohton.
chimic ar fi de cinci ori mai mari, adică de 4 mld. lei (890 mil. euro), iar activitatea ar deveni una foarte profitabilă.
ori mai dezvoltată decât cea locală, are o supraveghere de trei ori mai ieftină cu doar 900 de angajați, potrivit datelor centralizate de ZF.
Bulgarii au semnat la începutul acestui an un acord pentru a se lega la TAP (Trans-Adriatic-Pipeline), conducta care ar trebui să aducă din 2019 primele molecule de gaz azer în Europa
, în contextul în care aproape o treime din populația Spaniei (14 din 46 de milioane de persoane) are statut de salariat.
„În Europa de Est, doar România are producție proprie suficientă pentru a face față întreruperilor“, apreciază economistul ceh Tomas Holinka într-o analiză pentru Moody’s, referindu-se