Vorbim de amplasarea unor aparate 100% automate care nu necesită personal pentru funcționare, și un proiect concept pentru plasarea unor insule în malluri.
Este o afacere la cheie, este un concept care implică toate fazele, de la furnizori, producție sau traininguri până la consultanță și materie primă“, a spus antreprenorul.
Evergent Investments este implicată în proiecte proprii precum ferma de afine Agrointens, dar și Atria Urban Resort, un nou concept de arhitectură urbană, Veranda Mall sau Baba Novac
Noi avem cinci parteneri, cu business în Germania, în consultanță imobiliară, iar dorința a fost să dovedim că acest concept merge după care să creștem.
El mai este acționar în companiile Nordagrotehnik, Cătălina Green, Concept Agro Consult și Agerex, potrivit Confidas.ro, platforma de analiză financiară a companiilor.
Mă gândesc la un al doilea concept precum acesta pe care l-am făcut deja, dar nu cred că ar funcționa la fel de bine într-un mall, de exemplu.“
La KLANkids, care se adresează
Îmi doresc multe colaborări cu concept stores.”
De altfel, Raluca Avădani se află deja în discuții cu câteva magazine din România care își doresc să expună un corner RaluLand.