Războiul salariilor a început în SUA, McDonald’s și Amazon anunțând cele mai ridicate salarii pentru atragerea de angajați, în timp ce mai multe state vor reduce sau suprima începând
Creditul privat, cea mai importantă sursă de finanțare a economiei reale, a înregistrat o redresare în lunile de vară și la începutul toamnei, în luna septembrie ajungând la o
Gigantul de ride-hailing Didi Chuxing testează moneda digitală chineză ca metodă de plată pe platforma sa, în cadrul a ceea ce ar putea deveni una dintre primele aplicări în lumea reală
Grupul Agricola din Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri și produse ready-meal din România, a bugetat investiții de 168 milioane de lei pentru 2025,
Inflația și creșterea prețurilor din ultimul an se văd și în piața imobiliară, unde cei care vând locuințe vor să obțină un preț cât mai bun, însă negocierile trec de zece procente
Firma de construcții Comnord București (COSC), controlată de unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri, Sorin Crețeanu, a încheiat în luna martie un contract de antrepriză
Berke Biricik, principal în cadrul Mid Europa Partners și cel care conduce biroul de la București al fondului de investiții, este de părere că normalitatea de dinainte de pandemie nu
Veniturile din servicii ale Vodafone România, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, au crescut cu 0,4%, la 177,1 de milioane de euro, în cele trei luni încheiate
și București, atât pentru tineri absolvenți, cât și pentru cei cu experiență, în domeniile financiar-contabilitate, achiziții, suport servicii IT sau consultanță.