.
“Obținerea de rating este foarte importantă în primul rând din perspectiva investitorilor instituționali, componentă care este foarte puțin prezentă în structura de investitori
Al treilea șef din structura Ministerului Finanțelor care își păstrează postul este Șerban Pop, 37 de ani, numit de fostul premier Ungureanu la conducerea ANAF în luna februarie în
Avem discuții cu chiriașii pentru închirierea acestor spații, iar inaugurarea ar putea avea loc în luna noiembrie, ținând cont că vorbim de o structură existentă”, a mai spus
Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice
facultăți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș va fi adoptată marți de Guvern și va asigura predarea în limbile maghiară și engleză în cadrul acestei structuri
Centrul de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură
Imobilul are o structură formată din parter, subsol și un etaj, cu o suprafață construită la sol de 263 de metri pătrați, dar mai important decât clădirea este terenul pe care aceasta
El a arătat că acest “Megaminister” ar fi urmat să funcționeze sub forma unui oficiu din structura Administrației Prezidențiale care să coordoneze Ministerul Afacerilor
Scopul acestei măsuri a fost crearea pentru cele trei țări a unei singure structuri organizaționale de marketing, cu o singură echipă de management și cu centre de sevicii și suport
conducerea companiei în octombrie anul trecut, compania anunțând la acea dată că el își păstrează și atribuțiile de general manager al MCO Danube (Organizația Multi Țări Dunăre), o structură