România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de lacuri, vopsele și alte materiale de construcții, a intrat în lumea antreprenoriatului în 1994, când a fost cooptat de familia sa
Start-up-ul local Frisbo, specializat în furnizarea de servicii logistice pentru magazinele online, a atras în total investiții de circa 2,5 milioane de euro de la înființarea sa
Tobi Lutke, CEO-ul Shopify, aplică în compania sa o regulă pe care Jeff Bezos a impus-o acum aproape două decenii în Amazon, adică le cere angajaților să nu urmărească în mod constant
modele cu motorizări convenționale benzină și diesel până în 2022 și lansează în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt cea mai puternică gamă de vehicule electrificate din istoria sa
Alex -, un robot software care deja a început să gestioneze o serie de probleme mai simple ♦ În câțiva ani el ar trebui să învețe să gestioneze întrebări complexe, iar o variantă a sa
CEO-ul Danske Bank Thomas Borgen se va retrage de la conducerea băncii pe fondul acuzațiilor că banca sa s-a aflat în centrul unui amplu scandal de spălare de bani la nivel european
acțiunile PetroChina au atins un maxim chiar în prima zi de tranzacționare din Shanghai, producătorul de energie deținut de stat a pierdut aproximativ 800 mld. dolari din valoarea sa
Nouă din zece clinici dentare reclamă dificultatea procesului de recrutare, integrarea personalului, dar și fluctuația sa, majoritatea întâmpinând probleme în corelarea așteptărilor
Miliardarul japonez Shigenobu Nagamori a spus că părerea sa este faptul că statul român favorizeaza investițiile companiilor mari, astfel fondurile nu ajung și pentru întreprinderile
Bursa din Londra modifică regulile de tranzacționare pentru ca gigantul petrolier Saudi Aramco să se poată lista pe platforma sa de tranzacționare, relatează BBC.