Compania Interbrands Marketing & Distribution era controlată de Holson Holdings din Cipru, în spatele căreia se află acționari libanezi (familia Sarkis), și de Rand Sherif,
Potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, Forsev este controlată de compania Forsev Holdings International Ltd din Statele Unite ale Americii, cu un pachet de 73% din acțiuni.
Economiștii Nomura Holdings au avertizat recent în legătură cu trei potențiali triggeri ai creșterii prețurilor alimentelor: șocurile legate de vreme, creșterea prețurilor petrolului
Uwe Krueger este în prezent vicepreședinte pentru parteneriate europene la Temasek International, divizia de investiții a grupului Temasek Holdings, compania globală de investiții deținută
Bănci printre care Nomura Holdings și Morgan Stanley spun că abordarea Chinei în privința menținerii sub control a coronavirusului, o abordare grație căreia țara a înregistrat unul
Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings și una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani, a continuat și finanțarea prin bursă