Ionuț Gherle, care a făcut timp de peste 12 ani parte din echipa AROBS Transilvania Software pe diferite roluri de management, a plecat din cadrul grupului și s-a alăturat ca partener
privați obligațiuni de 10 milioane de lei cu o dobândă de 7,5% pe an plătibilă trimestrial, într-un plasament cu scadența pe trei ani intermediat de brokerii de la BT Capital Partners
individual pe companii, ar reprezenta un avantaj pentru cashflow-ul companiilor, prin compensarea profiturilor cu pierderile din cadrul companiilor din grup, a spus Daniel Anghel, partener
Radu Hanga, 46 de ani, director executiv strategie-coordonare al grupului financiar Banca Transilvania, care include BT Capital Partners, BT Leasing, BT Asset Management și altele,
MoneyGram și UniCredit Bank lansează în premieră un nou serviciu de transfer de bani pe piața locală, Cash2 ATM, prin care clienții pot primi bani din afara tarii, de la oricare partener
Fondul de investiții Vitruvian Partners din Suedia / Marea Britanie a intrat în discuții exclusive cu fondul de investiții Axxes Capital pentru a cumpăra 25% din Bitdefender, companie
pentru acest an de FMI, unele obiceiuri ale consumatorilor și companiilor i-ar putea pune economia în pericol pe viitor, avertizează Diogo Teixeira, CEO al Optimize Investment Partners
Producătorul bosniac de aluminiu adânc îndatorat Aluminij va iniția proceduri de intrare în faliment în condițiile în care a fost forțat să-și suspende operațiunile și niciun partener