Dolarul american va ajunge în câteva săptămâni la paritate cu euro ca urmare a înăspririi politicii monetare din SUA, consideră Claudiu Cazacu, analist-șef al X-Trade Brokers.
Speriate de riscurile politice, cum ar fi Brexitul sau alegerile din SUA, companiile au ezitat să încheie tranzacții până în acest an, potrivit datelor Dealogic citate de CNBC.
Atragerea finanțării este în prezent principala problemă a fondurilor de private equity din regiune, deoarece investitorilor din SUA și din vestul Europei nu le mai place această regiune
Dobânzile creditelor ipotecare din SUA au depășit 7% pentru prima dată în mai mult de două decenii, prelungind seria de creșteri abrupte care au sufocat cererea de locuințe.
Bulgaria a anunțat recent că va semna acorduri cu SUA și Franța pentru construirea a patru reactoare nucleare la centralele nucleare de la Kozlodui și Belene, notează bnr.bg.
Nu doar americanii urmăresc cu sufletul la gură dacă banca centrală americană (Fed) majorează dobânzile sau dacă SUA alunecă în recesiune, ci și europenii și multe alte țări.
Investitorul miliardar John Paulson va prezida luna viitoare o megacampanie de strângere de fonduri pentru încercarea lui Donald Trump de a ajunge din nou președintele SUA, scrie CNN
Un oficial european spune că aranjamentul prezintă o oportunitate pentru Putin de a-și reface efectivele de spioni după expulzarea mai multor oficiali ruși din Europa și SUA.
Din ce în ce mai mult, în SUA investitorii răsplătesc companiile care au evitat în mare măsură tendința puternică de îndatorare din perioada post-criză, notează Financial Times.
Estimările privind deficitele reînnoiesc temerile că datoria națională a SUA devine prea mare, însă unii economiști spun că nu există încă motive de îngrijorare, potrivit Wall Street