Primăria Arad va oferi două premii de câte zece mii de lei pentru câștigătorii unei competiții lansate miercuri, în urma căreia vor fi stabilite logo-ul și mascota proiectului Arad
Omul de afaceri Jean Valvis, cunoscut pentru ridicarea unor afaceri precum brânzeturile LaDorna sau apele minerale Dorna, vândute ulterior către multinaționale, a făcut primul
Emanuel Sîrbu, 36 de ani, un antreprenor cu experiență în domenii precum turism, retail sau servicii de închiriere autoturisme, a decis în urmă cu aproape doi ani să își facă intrarea
Producătorul de textile Târnava din Sighișoara, județul Mureș, printre ai cărui clienți se numără branduri precum MaxMara sau Benetton, va recruta până la finalul anului 40 de oameni
Mărcile private, respectiv branduri precum K-Classic (Kaufland), Aro (Metro Cash&Carry), 365 (Mega Image) sau Pilos (Lidl) s-au dezvoltat puternic în ultimul deceniu, dar mai ales în
Ritmul anual al inflației a fost de -2,7% în luna februarie, minim istoric, față de -2,1% în ianuarie, evoluția surprinzătoare fiind determinată de factori precum ieftinirea facturilor
Coloșii industriali germani precum Daimler, Bayer și Bosch încearcă să reînnoade relațiile comerciale cânva puternice cu Iranul, anticipând relaxarea embargoului Occidentului împotriva
Giganții internaționali precum Coca-Cola, Nestlé sau Unilever își întorc privirea către micii comercianți, o piață de 70.000-80.000 de jucători și circa 8 mld. euro după ce în ultimii
Daniel Constantin, fostul ministru al agriculturii, spune că fermierii trebuie sprijiniți prin inițiative legislative precum legea care ar putea obliga hipermarketurile să aibă
Wrigley, companie care are în portofoliu branduri precum Orbit, Airwaves sau Five, a ajuns la o cotă de piață de 95% pe segmentul gumei de mestecat, în creștere cu un punct procentual