Există un interes real din partea companiilor multinaționale din sectoare precum IT, centre de back-office și chiar din domeniul bancar pentru dezvoltarea operațiunilor în România,
piața locală, a intermediat în primul trimestru al anului circa 850.000 de plăți online cu cardul, cu 20% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, în valoare de peste 42 mil
Holdingul românesc specializat în producția de materiale de construcții ROCA Industry, listat la Bursa de Valori București (BVB), a numit-o în poziția de CEO pe Camelia Ene, cea care
Acționarul majoritar al VARD este Fincantieri Oil & Gas S.p.A., filială deținută în totalitate de grupul Fincantieri S.p.A., cu sediul în Trieste, Italia.
Joi, 5 mai 2022, în sistemul BVB, la segmentul obligațiuni, a fost procesată o singură tranzacție de 64 mil. lei (13 mil. euro) a companiei International Development Solutions.
BNR a decis să le dea înapoi băncilor 500 mil. euro, prin reducerea rezervelor minime obligatorii la valută de la 18% la 16%, cu speranța că o parte din bani va lua calea creditelor