În ultimul deceniu al veacului trecut – ce a coincis cu primul deceniu al noii istorii a țării, de după decembrie 1989 – BANCOREX, o bancă mare și puternică, a fost zguduită de trei
Yves Jean Guenole Lallemand se va ocupa de partea de corporate la BRD-SocGen, a treia bancă de pe piața locală, după ce Gabriela Gavrilescu a renunțat la începutul lunii iunie la funcția
Ideea pantofilor Ancolette a prins viață în 2015, când Anca Andrei a început să picteze mai întâi pantofi pentru a-i personaliza, iar apoi a trecut și la producție.
Cel mai fierbinte sector din economia românească, energia verde, a atras între 2009 și 2013 investiții de 6 miliarde de euro. Pentru 2014 sunt așteptate alte 3 miliarde de euro.
Petrom își va publica mâine rezultatele pe anul 2013, iar analiștii din piață se așteaptă ca profitul companiei petroliere să fie cel mai mare raportat vreodată de o companie românească
Obligațiunile Bittnet (BNET), prima companie de IT românească listată la bursa de la București, au intrat la tranzacționare ieri pe sistemul alternativ AeRO.
Ultimele săptămâni au fost marcate de două insolvențe importante în economia românească, este vorba de Getica 95, cel mai mare furnizor de energie concurențial, și de lanțul de librării
Ianuarie 2024 a adus cel mai bun început de an pentru industria auto românească din ultimii cinci ani, marcând cel mai mare nivel al producției de automobile după anul 2020.
Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească, a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 7,22 mld. lei (1,55 mld. euro), în creștere cu 14% față de anul anterior.
Băncile de pe piața românească și-au consolidat capitalul cu 12 mld. lei (circa 2,7 mld. euro) după 2008, reiese din datele prezentate de Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR