BNR a continuat în luna mai operațiunile excepționale de achiziții de titluri de stat în lei de pe piața secundară, după ce a inițiat astfel de tranzacții în premieră, în luna aprilie
PotrivIt documentului citat, prima parte a anului a mizat pe consumul privat și de acumularea de stocuri. Investițiile (formarea brută de capital fix) au continuat să crească, deși...
Astfel, pentru licitația de titluri de stat scadentă în iulie 2025, statul s-a împrumutat cu 750 mil. lei peste nivelul de 500 mil. lei programat, în contextul în care volumul total
UiPath, un producător de roboți software fondat în București, care acum are sediul central în New York și a ajuns liderul noii industrii de automatizare a sarcinilor repetiti...
Ratele de dobândă pe piața titlurilor de stat din România au crescut săptămâna trecută, pe fondul intensificării riscurilor la adresa stabilității financiare pe termen mediu, iar estimările
FintechOS, start-up-ul fondat de Teodor Blidăruș și Sergiu Neguț, care dezvoltă soluții de transformare digitală pentru industria financiară, a închis 2020 cu venituri recurente anuale
SuperOkay, un start-up de tehnologie fondat de către doi români din Marea Britanie, a atras o finanțare de 400.000 de euro pentru creșterea platformei de colaborare și managementul
Fundația europeană dă exemplu de nivelul de scădere a veniturilor cerut de 11 țări pentru acordarea de sprijin de la stat pentru angajații din companii și pentru liber-profesioniști
Ministerul Finanțelor, condus de liberarul Alexandru Nazare, intenționează ca în 2021, prin programele de emisiuni de titluri de stat Fidelis și Tezaur, să atragă de la persoanele fizice