Listarea companiilor de stat eligibile ar reduce necesarul de finanțare din partea statului, lăsând loc pentru finanțarea altor proiecte de investiții, și ar susține dezvoltarea pieței
Start-up-ul VoxiKids, o platformă dedicată părinților și logopezilor având ca scop accelerarea recuperării copiilor cu deficiențe de vorbire și pronunție, se listează pe platforma de
Din 9 noiembrie 2020, adică de când au început subscrierile pentru titlurile de stat Fidelis, și până la închiderea din 18 noiembrie 2020, așadar pe parcursul a opt ședințe de tranzacționare
Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat luni că societățile de stat care înregistrează pierderi vor primi resurse de la buget doar în baza unor planuri de restructurare.
Expunerea fondurilor de pensii private pe conturi curente, depozite și titluri de stat a crescut de la 74,64% la finele lunii decembrie 2019 la 79,24% la nivelul lunii martie 2020 și
Compania americană Idera, un dezvoltator de software pentru companii, a achiziționat start-up-ul românesc Froala, care a construit în patru ani un produs cu care a ajuns lider la nivel
investiții GapMinder, cu capital de la Banca Europeană de Investiții, gestionează un portofoliu de 26 mil. euro, care finanțează deja peste 10 companii în etapa de seed și va paria pe 12 start-up-uri