Retailerul grec de jucării Jumbo a plătit 5 mil. euro firmei de închiriere imobiliară Rolast Pitești (simbol bursier RLS) pentru un teren de 34.000 metri pătrați aflat la marginea Piteștiului
NEPI, cel mai mare jucător din piața imobiliară locală, cu active de peste 1,7 mld. euro, a cumpărat de la nemții de la Aberdeen Asset Management proiectul comercial Auchan Titan,
Compania de consultanță imobiliară Knight Frank România a fost selectată de BCR, cel mai mare jucător din sistemul bancar românesc, parte a grupului austriac Erste, să se ocupe de lansarea
Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deține 38,05% din Impact Developer&Contractor (IMP), va lasa o ofertă de preluare obligatorie a dezvoltatorului imobiliar, intenționând să cumpere
Un grup de trei investitori, din care fac parte Florin Gheorghe Mureșan, Viorel Pintea și Ioan Grigoruț, au anunțat Comisia Națională a Valorilor Mobiliare că vor să își vândă acțiunile
Birocrația și durata de până la șase luni sau chiar un an pentru obținerea aprobărilor pentru a demara dezvoltarea unui proiect imobiliar duc la creșterea prețului terenului care
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, anunță numirea lui Andrei Crețu în funcția de head of sales, poziție din care va coordona activitățile
REDPORT, dezvoltatorul imobiliar controlat de antreprenorul Cosmin Savu-Cristescu, face o mișcare strategică pentru a-și consolida poziția pe piața rezidențială din București prin
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, listat la Bursa de Valori București sub simbolul ONE, motivează diferența dintre scăderea unităților vândute și creșterea veniturilor