Ene-Pietroșanu a adăugat că la decizia privind deschiderea centrului în România a contribuit foarte mult sistemul de învățământ din România, respectiv faptul că universitățile au
Cei mai mari jucători de pe piața de recrutare și leasing de personal din România au cunoscut o dezvoltare dinamică în perioada crizei, piața dublându-se în valoare pe fondul închirierii
Roche România, filiala locală a gigantului farmaceutic elvețian Hoffmann la Roche, l-a numit la conducerea diviziei sale de diagnostic de pe piața locală pe Stavros Chisimellis, executiv
În România, de la începutul anului trecut, valoarea salariului minim brut pe economie este de 700 de lei. În euro, valoarea salariului minim în România este puțin mai mare decât c…
Vânzările diviziei de electrocasnice a Samsung România au crescut anul trecut cu 30%, obiectivul pentru acest fiind menținerea sau chiar depășirea acestui ritm de creștere, a declarat
Acționarii De'Longhi România au hotărât, în luna ianuarie, majorarea capitalului social cu 6,13 milioane de euro, de la 45 euro, potrivit unui document al societății.
România ar putea importa sânge și componente sanguine umane din statele UE, în cazul unor calamități, catastrofe și evenimente deosebite, urmând să fie posibil și exportul către alte
Peste 15% din cele 5,5 milioane de contracte de muncă active din România sunt semnat în regim part time (cu normă parțială), potrivit datelor de la Inspecția Muncii extrase din aplicația
ProCredit Holding, grupul financiar german care deține 32,2% din capitalul ProCredit Bank România, intenționează să preia participațiile celorlalți acționari ai băncii locale, urmând