Tranzacția la șantierul DMHI Mangalia a fost finalizată, în urma acestei proceduri, Ministerul Economiei, prin șantierul Naval 2 Mai Mangalia SA, devine acționar majoritar cu 51% din
Analiza APIA arată că în ceea ce privește producția și exportul, companiile Ford România și Roman S.A. au totalizat în primele patru luni 18.268 unități produse, toate fiind exportate
„Din împrumutul garantat de stat beneficiarul rambursează cu prioritate, datoriile către statul român, împrumutul contractat de la Eximbank S.A., în nume și cont stat, în valoare de
Am finalizat deja prima noastră investiție prin achiziția Univio S.A., un integrator polonez de software pentru e-commerce, și estimăm că vom adăuga încă două sau trei companii în portofoliu
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de
Romgaz S.A. a acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (pentru preluarea participației în perimetrul Neptun Deep)”, este una dintre activitățile Premierului
BCR Social Finance IFN. este o instituție financiară nebancară (IFN), înființată în 2008, având ca acționari Erste Social Finance Holding GmbH (51%) și Banca Comercială Română S.A.