Peste 30 de crame active din România practică turismul viticol
Conform datelor preliminare publicate recent de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), România ocupă locul 13 în topul mondial al celor mai mari producători de vin și locul
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Conform datelor preliminare publicate recent de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), România ocupă locul 13 în topul mondial al celor mai mari producători de vin și locul
România are o tradiție în exploatarea petrolului de peste 100 de ani, fiind prima țară din lume în care a fost înregistrată o producție de țiței.
În Bulgaria și în România, sectorul birourilor este așteptat să aibă cele mai bune performanțe în perioada următoare.
Mai mult de jumătate din totalul gospodăriilor din România – aproape 62% – au în prezent un calculator acasă, majoritatea dintre acestea fiind din mediul urban, potrivit datelor
România a fost în ultimii ani codașa Europei în privința gradului de intermediere financiară, având cele mai scăzute ponderi în PIB ale activelor bancare, creditelor și depozitelor
Campionii businessului din România, la nivel de…
Bulucea, șeful Google România.
Mai multe grafice și tabele din domeniul Legal Materialul a apărut în ediția din 19 februarie 2016 a Ziarului Financiar.
Iar în aproape toate cazurile PIB per căpiță este mai mare decât în România (excepție făcând Serbia și Macedonia, dar dacă ne uităm la rată de creștere an de an a PIB-ului să nu fie
Reducerile de taxe din 2016 și 2017 vor conduce la scăderea veniturilor fiscale de la 28% din PIB în 2015 la 25,7% din PIB, având drept rezultat majorarea deficitului bugetar și, p...