Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin aparatul său tehnic de specialitate, respectiv CESTRIN, va organiza și coordona activitatea de recensământ
Din 15 decembrie 2021 și până pe 29 decembrie 2021, cu posibilitatea încheierii anticipate chiar în a doua zi, ABN Systems International, una dintre cele mai mari companii de distribuție
Compania austriacă de logistică Gebruder Weiss a anunțat că va investi 12 miliarde de forinți (30 mln euro) în bazele deținute în Ungaria, potrivit Budapest Business Journal.
Orange, liderul pieței locale de telefonie mobilă, cu afaceri de aproape un miliard de euro în 2012, a înființat o nouă companie, cu sediul în București, prin intermediul căreia va
Compania Electroputere VFU Pașcani (RMAR), fosta Remarul Pașcani și parte a Grupului Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a înregistrat în primele nouă luni o
Cele mai mari 30 de companii de stat au avut în 2012 o cifră de afaceri de circa 9 miliarde de euro, în scădere cu 7% față de 2011, și peste 194.000 de angajați.