Sediul materiei: Codul fiscal, Tratament fiscal din punct de vedere al TVA, in cazul unei persoane ce achizitioneaza bunuri imobile constand in constructii, terenuri intravilane si
SIF Banat Crișana (SIF1) anunță achiziționarea platformei industriale IMGB, cel puternic constructor de echipamente complexe din România din perioada comunistă, deținută din 2006 de
Ford România, cel de-al doilea constructor de pe piața locală, va demara la începutul lunii octombrie producția de serie a lui Puma ST, primul SUV Ford Performance din gama americanilor
Germania va intra în cursa spațială comercială odată cu lansarea producției a ceea ce ar putea deveni prima rachetă construită privat în această țară, lansată pe orbită, relatează Financial
Pentru prima dată în ultimii 18 ani Bucureștiul a depășit în 2018 Ilfovul în materie de locuințe construite și recepționate, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
ar putea fi gata în cel mai fericit caz peste patru ani, în condițiile în care lucrările vor fi gata la finalul lunii iulie, însă mai puțin pe un tronson de 12 km unde vor fi construite
Clădirile impunătoare din centrul istoric al Bucureștiului, construite în secolul al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea încep pe rând să fie cumpărate de investitori, consolidate
Operatorul de servicii medicale private Medlife, controlat de familia Marcu, anunță achiziția unei suprafețe de teren de 9.500 metri pătrați si a unor clădiri în suprafață construită