În anul 2020 valoarea punctului de amendă a fost înghețat la 145 de lei pentru sancțiunile rutiere. Astfel, punctul de amendă nu a mai crestul la 223 lei la începutul anului 2020.
Mai mult de trei milioane de salariați (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete de sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiți sub nivelul actual al salariului
Salariiile în economie au crescut în 2017, pe medie, cu 16,4%, cel mai înalt ritm de creștere din 2008 încoace, iar tensiunile de pe piața muncii arată că ele vor continua să crească
Prăbușirea industriei chimice a fost principalul factor care a generat scăderea consumului de gaze pe plan local, în perioada 2008-2016 cererea venită din partea acestui sector reducându-se
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bănci&Asigurări Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 19 decembrie 2017 a Ziarului Financiar.