Contractul încheiat anul trecut între municipalitatea din Sibiu și asocierea dintre Excavaciones Y Transportes ORSA SL și Vectra Service prevede lucrări de reabilitate a rețelelor de
Mă uit în special în zona de servicii pentru că asta am făcut când eram în tech și asta facem și la Logiscool, iar pentru mine este o atracție specială.
Firme cum este Croco în Onești sau Vrancart în Vrancea, Teraplast în Bistrița, Pehart Tec în Alba sau AdePlast în Oradea sunt „comori” locale pentru regiunile respective.
Podiumul este completat de compania Doly-Com Distribuție, companie din industria cărnii fondată de familia Căzăcuț ( cea care deține și Doly Com SRL, intrată în faliment ) și care este
Radu Trandafir,
administrator Drim Daniel Distribuție Fmcg Srl, distribuitor de bunuri de larg consum, Pitești
Suntem în continuare rezervați față de 2021.
Ca plan ambițios, în 2018 intenționăm să ne dublă suprafața totală de vânzare din Bulgaria”, a declarat Lech Przemieniecki, CEO PPT Prețuri Pentru Tine.