Rusia oferă rafinăriilor din India discounturi tot mai mari pentru petrolul său în contextul în care președintele american Donald Trump a anunțat un acord de comerț liber între SUA
Piața muncii din SUA începe anul sub presiune puternică, după ce concedierile anunțate de companii au urcat în ianuarie la peste 108.000 de posturi, cel mai ridicat nivel pentru prima
la începutul lui 2026 cea mai performantă din Uniunea Europeană după randamentele obținute de investitori, într-un context în care bursele mari ale Europei Occidentale, cât și SUA
la sfârșitul acestui an, două proiecte din cadrul inițiativei, care leagă infrastructura de gaze de la sud la nord și permite transportul de gaze naturale lichefiate, inclusiv din SUA
Acțiunile americane cresc cu aproape 2%, după ce președintele SUA, Donald Trump, a renunțat la amenințarea privind impunerea de tarife comerciale asupra partenerilor europeni, legată
transport pentru superpetroliere în Orientul Mijlociu au atins niveluri istorice, potrivit datelor din industrie și surselor din shipping, pe fondul intensificării conflictului dintre SUA
Valul de frig din SUA a dus la o explozie a prețurilor pentru gazul natural, în condițiile în care temperaturile scăzut au limitat producția și au înghețat unele conducte, tarifele
Prima săptămână de la izbucnirea conflictului din Iran, declanșat după atacurile SUA și Israel, a adus corecții pe Bursa de Valori București, unde indicele principal BET a scăzut cu
Pe măsură ce rachetele și dronele limitează producția de energie la nivelul întregului Golf Persic pe fondul războiului continuu dintre SUA-Israel și Iran, analiștii avertizează că
Războiul lui Donald Trump împotriva Iranului a dezlănțuit un torent de inflație în SUA despre care economiștii avertizează că va persista multă vreme după încheierea conflictului, punând