10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleȘtefan Chirițescu, Cramele Cotnari: Am învățat să fim mai agili, am reușit să avem un plan de business structurat pe mai multe scenarii
Chirițescu, director marketing al Cramelor Cotnari, spune că producătorul de vin a reușit anul acesta să se adapteze noilor condiții impuse de pandemie și a construit un plan de business
Peste 400 de salariați produc lenjerie intimă pentru gigantul italian Calzedonia la Arad, care are un business de 164 mil. lei în România
Grupul italian Calzedonia, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de modă de la nivel mondial, produce lenjerie intimă în România în valoare de 164 de milioane de lei.
Ioan Iacob-Floria, chief financial officer, Aramis Invest: Fondurile europene nu sunt prioritare pentru mediul de business; băncile se mișcă mult mai repede
Fondurile europene nu sunt prioritare pentru mediul de business, ele trebuie să asigure doar mediul potrivit pentru a face investiții, a declarat Ioan Iacob - Floria, chief financial
Producătorul de mezeluri Avi-Giis din Vâlcea, un business de 2 mil. euro, se pregătește să intre în magazinele Kaufland din sudul țării
Producătorul de preparate din carne Avi-Giis din satul Stupărei, județul Vâlcea, un business deținut de antreprenorii români Aurel Simion și Ion Georgescu, mizează anul acesta pe afaceri
Ce puteți citi în numărul din această săptămână al revistei BUSINESS Magazin: Ce se întâmplă cu banii tăi din Pilonul II de pensii
♦ „Ce se întâmplă cu banii tăi din Pilonul II de pensii” este materialul de pe coperta Business MAGAZIN din această săptămână.
Grupul de asigurări italian Generali are 4.500 de hectare de teren în Timiș și un business de peste 22 milioane lei în agricultură
investiție foarte bună, mai ales dacă au cumparat pe la începutul anilor 2000 când prețurile erau derizorii, de circa 1.000 de euro pe hectar.“ „Acum fără 6.000- 7.000 de euro nu te
Surpriză: Grupul de asigurări italian Generali are 4.500 de hectare de teren în Timiș și business de peste 22 mil. lei în agricultură
Grupul italian Generali, care deține o companie în top 10 pe piața asigurărilor în România, rulează anual peste 22 de milioane de lei în agricultura locală prin intermediul a două...
Tendințe în business. Unde-s doi puterea crește: Companiile românești semnează parteneriate pentru a-și crește vizibilitatea și vânzările, iar pandemia accelerează trendul
Ideea de asociere în business, care imediat după ’89 a fost respinsă de oamenii de afaceri locali care erau încă sub impactul comunismului, a început să devină tot mai interesantă în
Florin Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcții Temad Brașov: Producția este un business foarte riscant. Instabilitatea și impredictibilitatea au devenit un laitmotiv
Businessul Temad s-a situat în 2018 la 180 de milioane de lei, în creștere cu peste 10%.