De asemenea, acordul asigură accesul KT&G la infrastructura comercială globală a PMI, la experiența sa de comercializare a produselor fără fum și sprijină astfel extinderea activității
În Iulie 2021, Comisia a publicat o propunere de reglementare prin care ar certifica designul NuScale, un pas crucial către construcția și apoi implementarea tehnologiei SMR.
În opinia sa, generațiile viitoare vor fi cel mai mult marcate de schimbările climatice care se produc, dar și de avansul tehnologiei: „Sunt două zone-cheie despre care cred că vor
și planurile noastre de extindere a operațiunilor în România”, a declarat Aleksandra Wodzisławska, Președinte al Consiliului de Administrație Aforti Exchange SA.
confruntă în prezent cu mai multe procese privind drepturile de autor din partea The New York Times și a altor publicații americane, precum și cu o serie de întrebări privind guvernanța sa