Life is Hard (simbol bursier LIH), furnizor de soluții software pentru companii, a intrat la tranzacționare pe sistemul alternativ al BVB pe 8 decembrie 2015, când acțiunile sale
Life is Hard (LIH), producător de software, a înregistrat în primul semestru un profit de 0,163 mil. lei, în scădere cu 23,51% față de aceeași perioadă a anului trecut, în vreme ce
Deși România trebuie să le ofere acestora șansa de a experimenta lucruri noi, aceasta trebuie să găsească și motive pentru care ei să își dorească să se întoarcă acasă.
În ciuda pierderilor suferite de sectorul bancar anul trecut, România rămâne o piață stabilă, consideră Henk Paardekooper, președinte RBS România, prezent la ZF Bankers Summit ‘13.
Economia României se află într-un moment oportun și poate atrage investitorii, crede Radu Dumitrescu, director consultanță financiară Deloitte România.
♦ Retailerul german de electrocasnice de lux Miele a avut în 2018 cel mai bun an al său în România, cu o creștere de 35% a businessului, până la circa 8,5 mil. euro.
Sectorul IT&C, devenit star al economiei în ultimii ani, după ce contribuția la formarea PIB a acestei industrii a fost de 6%, iar exporturile de servicii IT au crescut constant.
Mercedes-Benz România anunță că Amanda Zhang (43 de ani), Senior Manager Marketing Communications în cadrul Mercedes-Benz AG, va prelua funcția de CEO de la Martin Schulz (47 de ani
Ford România a înregistrat peste 300 de precomenzi pentru noul Ecosport înainte de lansarea mașinii produse la Craiova și fără ca aceasta să fie în showroomuri, volumul depășind estimările