Contextul economic incert dar și situația geopolitică, care vin cu provocări pentru tot mediul de business și nu numai, nu vor afecta și ecosistemul de start-up-uri de tehnologie, care
, companie controlată indirect de Horia Ciorcilă, într-o tranzacție care s-a ridicat la 3,6 milioane de euro, potrivit unui anunț al societății de investiții.
După ce a lansat IMM Invest, un plan de sprijin pentru companiile mici și mijlocii, care nu este tocmai succesul anunțat inițial, în ciuda sumei pe care statul o garantează, premierul
lei, de aproape două ori mai mare față de tranzacțiile înregistrate de la începutul anului, după ce compania a notificat bursa cu privire la schimbarea controlului IT Transilvania Invest
Contextul economic incert a adus mai multă prudență în rândul companiilor locale atunci când vine vorba de investiții în digitalizare și dezvoltare software.
Adrem Invest, care activează în domeniul ingineriei industriale, Amset Prodexim, cu activități în domeniul prelucrării oțelului beton și al realizării de confecții metalice,Novaintermed
ajuns la investiții totale de circa 176 de milioane de euro în fabrica pe care o deține la Călărași după ce a inaugurat o nouă linie de producție a sticlei laminate, în care a injectat