Compania Integrated Communication Solutions SRL-D, una dintre primele companii care au primit finanțare de la stat în 2011 prin programul de stimulare a tinerilor antreprenori,
că tehnologia fuziunii nucleare va asigura Germaniei energie curată și fiabilă din abundență, însă criticii spun că este o risipă de bani în condițiile în care aceasta nu va soluționa
Google, operatorul celui mai mare motor de căutare la nivel mondial, poate soluționa un litigiu cu Comisia Federală de Comerț din Statele Unite în privința modului în care subsidiara
Compania Cass Design din Timișoara, care se ocupă de design interior și exterior, precum și de dezvoltare imobiliară, a terminat anul trecut cu afaceri de 650.000 de lei cu doar doi
Compania Cass Design din Timișoara, care se ocupă de design interior și exterior, precum și de dezvoltare imobiliară, a terminat anul trecut cu afaceri de 650.000 de lei cu doar doi
consultanta
25.11.2015
Gheorghe Tucu
Valeg Creative Solution
25.11.2015
Stere Farmache
fost director
Bursa de Valori Bucuresti
bursier
24.11.2015
Steluța
Astfel, economia locală va ajunge la un efectiv de peste 5,2 milioane de salariați în 2019, cu 575.000 de persoane în plus (o creștere de 12%) față de nivelul estimat pentru acest