Peste 1,4 miliarde de lei vor investi în fabrici de procesare noi sau în extinderea celor existente cele 12 companii selectate pentru a primi finanțare în bugetul pe 2025 prin programul
Reciclarea poate deveni un pol de dezvoltare în România mai ales datorită investițiilor din ultimii ani și anunțate în noi unități, dar și a celor care se vor realiza în următoarea
Topul celor mai mari zece dealeri auto din România după cifra de afaceri netă arată în 2025 un paradox tot mai pronunțat: a vinde mai mult nu mai garantează profituri mai mari.
Principalul atu al celor trei fabrici, ce se întind pe 357.000 de metri pătrați, este capacitatea de producție, de 5.000 de vagoane de marfă pe an, cea mai mare capacitate din Europa
de 2.900 de companii cu acționariat privat local au fost analizate în cadrul proiectului „Campioni în business”, prin care este răsplătită performanța rezultatelor financiare ale celor
Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piața berii, a investit anul trecut 7 milioane de eur în retehnologizarea celor trei fabrici pe care le deține, în Timișoara, Buzău și Brașov
Reclamele la alimente și băuturi, medicamente, la creditele bancare și nebancare, bunuri de larg consum și cosmetice au dominat luni seara prime-time-ul celor mai urmărite trei posturi
România a importat de 2,3 ori mai multă carne de vită decât a exportat în primele șapte luni ale anului, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică
Proprietarul Zara Amancio Ortega a avansat pe poziția secundă în clasamentul Bloomberg al celor mai bogați oameni din lume pentru prima dată de la lansarea acestuia în anul 2012, scrie
Ziarul Financiar lansează astăzi „Anuarul Financiar 2015“, cea de a patra ediție, în paginile căruia se regăsește radiografia celor mai importante sectoare financiare din România: bănci