o facilitate de credit la termen de 2,86 milioane de euro și o facilitate CAPEX în valoare de 5,1 milioane de euro, care vor fi utilizate de Rodbun pentru acoperirea nevoilor de capital
Andreea Steluța Creangă, a obținut afaceri de 280 mil. lei în 2018, de șapte ori mai mari decât în 2017 ♦ Firma se află pe locul 12 în topul celor mai mari 20 de exportatori cu capital
bursier EFO), administratorul mai multor spații de cazare în stațiuni precum Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn și Neptun, a anunțat miercuri la Bursă că fondul de investiții East Capital
Emisiunea ar urma să se facă în două etape, în prima putând fi subscrise și vărsate de deținătorii de drepturi de preferință, iar în a doua putând fi subscrise prin piața de capital
Compania de brokeraj BT Capital Partners a fost selectată să intermedieze serviciile aferente programului de răscumpărare, valoarea totală a acestuia ajungând la 2,8 mil. lei potrivit
BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a grupului financiar Banca Transilvania, s-a asistat pe Dragoș Anastasiu în vânzarea operațiunile de turism ale