Apple Inc. are potențialul de a crește cu încă 30%, potrivit Citigroup Inc., chiar și după un avânt care a trimis acțiunile la un nivel record, compania ajungând să fie evaluată la
Banca Națională a României dispune de suficiente resurse și are la îndemână politici pentru a menține o relativă stabilitate a cursului de schimb și a funcționării pieței, a declarat
Acțiunile altor patru companii listate la Bursa de Valori București (BVB) vor fi incluse în indicii MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI (Investable Market Index) în categoria Sma...
Vladimir Putin a declarat că Rusia nu are nicio intenție de a ataca țările NATO, calificând drept „un nonsens total" afirmațiile președintelui Joe Biden potrivit cărora Moscova reprezintă
Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are de la începutul acestui an un nou președinte, Adrian Ioan Popa Bochiș, cu un mandat valabil până în 2025.
Însă în contextul în care producția de gaze locală are toate șansele să se dubleze odată cu demararea lucrărilor de exploatare din Marea Neagră, dezvoltarea infrastructurii de distribuție
De parcă faptul că are cea mai îmbătrânită populație din lume, 27,3% dintre cetățenii săi fiind în vârstă de 65 de ani sau mai mult, nu ar fi fost de ajuns, Japonia se confruntă și