Brandul InterContinental, cu o istorie de aproape 80 de ani, își propune să integreze rafinamentul global prin serviciile superioare și facilitățile excepționale.
Infrastructura rutieră din România a început să prindă avânt în 2023, astfel că, pentru prima dată în istorie, constructorii lucrează pe întreaga lungime a unei autostrăzi – în
Koç Group este cel mai mare conglomerat industrial din Turcia, un gigant cu o istorie de aproape un secol și cu afaceri de peste 67 mld. dolari în 2023.
Astfel, Uzina Ford Otosan a produs în lunile iulie și august peste 32.800 de mașini, în creștere cu 24% față de perioada similară din 2023, depășind pentru prima dată în istorie uzina
Avem o istorie consistentă de peste 20 de ani aici, iar angajamentul nostru de a ne consolida prezența locală este evidențiat de echipa în continuă expansiune și spațiile moderne în
(AJI), cu o istorie de 150 de ani, ce cuprinde peste 200 de companii în 34 de țări, a cumpărat recent firma românească La Fântâna de la biroul de investiții Oresa și de la antreprenorul
Totuși, există și unele restaurante care reușesc să facă singure afaceri de zeci de milioane, e vorba, de obicei, despre localuri emblematice, care se remarcă prin poveste, prin istorie
„Am făcut o comparație cu ce s-a întâmplat cu Lacturale (Spania), care are o istorie similară și un proiect asemănător cu al Naturlact și am observat că în Spania retailerii
i-au