Grupul IULIUS anunță că Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din țară, pe care compania o dezvoltă în Iași, a fost deja închiriată integral, înainte de darea în folosință,
Investițiile în cercetare-dezvoltare pot să aducă creștere economică, iar mediul de afaceri are nevoie de o legislație clară și predictibilă și de o promovare mai mare a facilităților
Cu peste 1.600 de magazine integrate și partener active în mai mult de 750 de localități și 27.000 de angajați, Profi este cel mai mare angajator din România.
Cooperativa Aaylex Agro din Buzău, cea mai mare cooperativă agricolă din România după cifra de afaceri în ultimii doi ani, și-a majorat veniturile cu 38% și a încheiat anul 2021 cu
Cea mai mare amenințare la adresa creșterii economice este inflația, a fost una dintre concluziile evenimentului de lansare a PwC CEO Survey 2022, conferință realizată cu sprijinul
Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, companie controlată de grupul japonez Asahi, lansează un nou program de graduate trainee - Go Graduates - adresat studenților
Grupul Superbet, cea mai mare companie de pariuri sportive & gaming din România, cu activități și pe piețele externe, anunță că a crescut salariile și pachetele de beneficii pentru