Bogdan Mugescu a lucrat în ultimii opt ani ca Specialist Business Development la Bursa de Valori București (2014-2017), Director de Dezvoltare al Good People SA – deținătorul mărcii
mare la nivel mondial, producătorul de plăci video și cipuri Nvidia (NVDA) încă nu pare scump din punctul de vedere al indicatorilor financiari, spune Bank of America, potrivit Business
Trader Funding, explicând că raliul generează profituri istorice pentru industria de tranzacționare a mărfurilor, cu precădere pentru aur, cupru, petrol și boabele de cacao, conform Business
Romanian Business Leaders propune o serie de soluții, dar și acestea au șanse să rămână într-un sertar pentru că nu de studii a dus lipsă România în ultimii 28 de ani.
folosească de intrarea în vigoare a regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal (General Data Protection Regulation - GDPR) pentru a-și pune ordine în procesele de business
Am preferat să devenim inițial experți pe un anumit segment, creditele de consum“, a declarat vicepreședinte executiv business al Idea Bank într-un interviu pentru ZF.