De data aceasta, produsul vizat este un telefon iPhone 7 care ar fi cauzat incendierea și distrugerea parțială a unui autovehicul, după ce acumulatorul Li-Ion aflat la interior a izbucnit
În prezent, capacitatea totală instalată a sistemului din județul Caraș Severin este de aproximativ 18 MW, iar capacitatea instalată actuală a fiecărei microhidrocentrale este de până
Totodată, compania a înregistrat o creștere cu 24% a creditelor noi față de 2010 ca urmare a vânzărilor mai mari de finanțări credite în magazin, prin telefon sau online.
suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon
Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale și bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: bonusuri pe proiecte, mașină și telefon de serviciu, tichete
Serviciul poate fi accesat în toate orașele în care cora este prezentă cu hipermarketuri, respectiv în București, Constanța, Cluj, Ploiești, Bacău și Drobeta Turnu Severin, iar timpul