„Societatea Uniqa Asigurări a fost sancționată cu amendă în cuantum de 21.500 lei pentru următoarele fapte: încălcarea prevederilor privind distribuția de asigurări, în sensul că nu
Romarm se află în acest moment în plin scandal, după ce directorul general Gabriel Țuțu a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție (DNA) a fost arestat, fiind suspectat de fapte
În jurul acestui nucleu numit Militari Residence s-au dezvoltat, ulterior, și alte ansambluri, care au fost asimilate în vorbirea curentă, deși au în spate investitori diferiți.
Acționarii celor șapte administratori de pensii private Pilon II sunt obligați să efectueze infuzii de capital de 3,7 miliarde de lei (800 mil. euro), jumătate până în iunie 2019, potrivit