efectul s-a văzut în câteva luni, spune Stefano Albarosa, CEO al AIC Group, compania care comercializează pe piața locală camioanele Ford Trucks și autobuzele Otokar.
OMV Petrom SA, devansată pentru prima dată în 2013 de Automobile Dacia în topul celor mai mari companii după cifra de afaceri, își păstrează primul loc în clasamentul celor mai mari
Noile pachete “all inclusive” ale Telekom România au prețuri între 20 și 99 de euro pe lună
Primele pachete de servicii combinate de televiziune, internet și telefonie fixe și mobile
Investițiile directe ale nerezidenților au însumat 286 milioane euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 151 milioane euro,
De asemenea, candidatul trebuie să verifice dacă acea poziție și responsabilitățile jobului sunt potrivite din punct de vedere al experienței anterioare.
Tot în decembrie, rata șomajului calculată după standardele Biroului Internațional al Muncii a ajuns la 6,7% și a scăzut spre 6,5% în primele două luni ale anului, numărul de șomeri
cipriotă luase decizia să-și reducă gradual operațiunile din România pe o perioadă de trei ani, între 2015 și 2017, și să vândă pe bucăți portofoliul de credite, potrivit unui raport al