Bursei de Valori București, care a încheiat 2022 cu o scădere de 11%, creștea cu 2,9% în după-amiaza zilei de 3 ianuarie, prima ședință de tranzacționare de anul acesta, reiese din datele
Tot mai mulți directori generali consideră că datele utilizate eficient pot duce la schimbarea strategiilor pe termen mediu și lung și creșterea veniturilor, dar nu se simt încă suficient
simbol bursier BIO) a înregistrat un profit net de 65,7 milioane de lei la nouă luni din 2022, în urcare cu 20% față de anul precedent, arată calculele realizate de ZF, bazate pe datele
În ultimele zile, o serie de evenimente locale, cum ar fi eliminarea măsurii de plafonare a prețurilor carburanților, datele privind inflația și criticile dure lansate de guvernatorul
de companii cu capital românesc, care cumulează investiții de circa 40 de milioane de euro, sunt active în Austria, în principal în domenii precum HoReCa, IT și logistică, arată datele
interfețe, inginer software, specialist în securitate, analist big data, specialist asigurarea calității, mediile salariilor pe aceste poziții variind între 5000 lei și 9000 lei, arată datele
Veniturile medii lunare ale unei gospodării s-au ridicat în T2 2022 la 6241 lei, respectiv o medie de 2481 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile au avut o pondere de 86%, arată datele
Indicele BET se deprecia cu 1% la începutul sesiunii de trading de miercuri, 28 septembrie, și ajungea la un declin de 18,4% de la începutul anului încoace, arată datele Bursei din
folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a închis săptămâna în creștere, la†7,91%, după ce joi scăzuse la 7,90%, arată datele
Datele Eurostat și ale biroului de statistică al Ungariei arată că prețurile cafelei cresc în Europa, însă creșterile sunt peste medie în Ungaria, scrie Daily News Hungary.