Grupul german Metro a vândut cele patru hipermarketuri Real pe care le mai deținea în România către un grup internațional de profesioniști în retail , reprezentat de executivii Dusan
Intesa Sanpaolo SpA, al doilea mare grup bancar din Italia, a anunțat că ia în considerare o fuziune cu Assicurazioni Generali SpA, cea mai mare companie de asigurări locală, o tranzacție
OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup financiar maghiar, a tăiat din cauza crizei bonusurile de performanță acordate angajaților, iar recompensele primite de cei care se
Producătorul de materiale de construcții Florea Grup, deținut de frații David și Marcel Florea, și-a bugetat pentru acest an investiții totale de 5 mil. lei (peste 1 mil. euro) în vederea
OTP Bank, cel mai mare grup financiar maghiar, urmărește să-și întărească prezența pe piața din România prin achiziția unei bănci, ținta principală fiind o instituție de credit cu bază
Un grup format din cel puțin șapte cetățeni din șapte state membre UE pot, începând de la 1 aprilie, să ceară Comisiei Eruoepene, după ce vor fi strâns cel puțin un milion de semnături
Le Manoir, un grup cu afaceri în gastronomie fină, deținut de antreprenorul Cristian Preotu, și dezvoltatorul imobiliar One United, fondat de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu
Mediapost Hit Mail, cel mai mare grup de marketing direct și relațional din România și Bulgaria, controlat de La Poste – Poșta Franceză, a preluat un pachet de 75% din White Image,
CME, proprietarul ProTV și cel mai mare grup de televiziune din Europa Centrală și de Est, a anunțat luni la bursă că a înființat un comitet care analizează mai multe variante privind