Andreas Treichl, președintele Erste, spune că România nu este pregătită pentru introducerea euro și recomandă autorităților de la București să se gândească bine la acest lucru.
Tudor Nedelea, DLA Piper: În proiectul de lege nu este foarte clar cine este considerat intermediar într-o tranzacție transfrontalieră și deci obligat să o raporteze.
Adela Jensen, fostul director executiv de resurse umane al BRD, a plecat în condiții amiabile, după mai bine de un deceniu și jumătate în cadrul băncii.
Când vine vorba de cumpărături, unii dintre noi acționăm impulsiv sau așteptăm ca produsele noastre preferate să se ieftinească pentru a ne menține bugetul sub control.
Din cauza secetei și căldurii extreme, fermierii cehi sunt în căutare de culturi noi care să reziste mai bine unor astfel de condiții, notează Czech Radio.