Plățile făcute anul acesta sunt de fapt aferente medicamentelor vândute în trimestrului patru al anului 2011, iar modul de calcul al taxei datează tot din această perioadă.
Divizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) în două noi entități aduce în discuție modul în care se vor împărți banii pe care instituția îi
400 de milioane de lire sterline în cercetarea și dezvoltarea de produse care nu implică arderea tutunului și au un risc mai redus asociat fumatului, în contextul în care modul
Clienții micilor branduri create de la zero de antreprenori locali, branduri sustenabile în modul în care își desfășoară activitatea, își doresc să recicleze, însă nu totdeauna infrastructura
C precum și reprezentanți ai administrației și ai autorităților de reglementare vor discuta săptămâna viitoare, în cadrul ediției cu numărul zece a conferinței ZF Digital, despre modul
Modul în care este redactat proiectul de Ordonanță de Urgență privind realizarea platformei de cloud guvernamental provoacă temeri că Serviciul de Telecomunicații Speciale va deveni
Noua învățare digitală“, al doilea eveniment dintr-o serie care își propune să aducă în prim-plan modul în care ar trebui să se dezvolte și să se transforme economia României prin digitalizare
Avantajele tehnologiei pentru sectorul medical“, al treilea eveniment dintr-o serie care își propune să aducă în prim-plan modul în care ar trebui să se dezvolte și să se transforme
Companiile au nevoie de predictabilitate, iar statul ar trebui să își asume un calendar clar, să își asume niște scheme mulate pe nevoia reală, pentru a stimula inițiativa privată la modul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu rate lunare egale de principal și dobândă nu poate fi efectuată pentru că nu există o soluție matematică care să respecte modul