Piața de capital bucureșteană s-a bucurat de o primă perioadă din 2018 definită de aprecieri semnificative, evoluția medie a bursei locale fiind cu mult peste cele din regiune sau din
Indicele BET, referința pieței de capital bucureștene, a înregistrat o creștere de 0,97% ieri, până la 8.454 puncte, după ce nouă din cei treisprezece constituenți ai săi au înregistrat
Green Group, un grup de firme activ în sectorul reciclării și care are drept acționar majoritar fondul de investiții Abris Capital Partners, a cumpărat integral firma Eltex Recycling
Start-up-urile Creative-Tim și AppSeed, finanțat de fondul de investiții GapMinder Venture Capital, au încheiat un parteneriat prin care își propun să dezvolte aplicații web cu o arhitectură
Optima, companie specializată în furnizarea de servicii IT în regim outsourcing, cu capital majoritar românesc, a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 16 milioane lei, cu 20%
criticatul surplus comercial al Chinei este în scădere, ceea ce înseamnă că a două economie ca mărime a lumii își va concentra o parte mai mică din rezervele financiare pe piețele de capital
Astfel, aprecierea valorii de piață a SIF-urilor s-a produs în condițiile în care indicele BET, referința pieței de capital locale, a coborât cu peste 4%, până aproape sub nivelul de
BT Capital Partners, BRD și BCR s-au poziționat pe primele locuri la intermedierea bursieră în august 2020, cu tranzacții totale de 4,1 miliarde de lei, arată datele agregate de ZF
Operatorul pieței de capital din România estimează că veniturile vor urca cu 9%, în timp ce profitul net va avea un plus de 8%, în principal pe fondul unor venituri mai mari din tranzacționare
înregistrat marți la bursa de Valori București a fost de 52 mil. lei, în creștere cu 136% față de ședința precedentă și peste media acestui an, arată datele operatorului pieței de capital