Ford era perceput ca brand american, cu bune și rele. Românii însă preferau mașinile germane, dar după scandalul emisiilor poluante, nu mai este chiar așa.
Din păcate, acest proiect era planificat să se depună pe perioada 2007-2013 cu finalizare în 2015, dar au existat mulți factori care au încetinit realizarea lui. „
Comisionul perceput
Modelul de business al ATLAS.app se bazează pe aplicarea unui comision din tariful perceput de specialiștii înscriși în platformă, acesta variind între 10% și 30%
„Avem niște comisioane
ADHD, sau tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție, este adesea perceput ca un obstacol în mediul de lucru tradițional, însă poate deveni o adevărată „superputere“ în contextul
ANPC susține că a fost aplicată măsura complementară „Restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru întreg portofoliul de credite cesionat de către Bancpost S.A.
Alexander Mann Solutions, companie de recrutare cu operațiuni la nivel global, este unul dintre clienții Endava, care recent a implementat un program de tranziție a sistemului IT, conceput