Bancherii locali anticipează avan sul cererii de credite pe final de an, atât pe segmentul creditelor pentru popu lație (consum și ipotecare), cât și în ca zul companiilor, arată un
Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a demarat în asociere cu compania Serbis din Bistrița, controlată de Liviu Mihail Naghiu, lucrările
Titlurile producătorului de confecții Siretul Pașcani (simbol bursier SRT) erau în urcare cu aproape 10% astăzi, când au fost realizate tranzacții cu peste 1,4 milioane de acțiuni ale
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că ploile din ultimele 30 de zile au salvat agricultura românească pentru 2012, în prezent fiind destulă apă în sol, menționând că sunt
Retailerul de aparate auditive și dispozitive medicale ORL Clarfon, liderul pieței de profil, îl cumpără unul dintre competitorii săi – Audiolux - și își extinde astfel rețeaua cu
Compania Fabrica de Lapte Brașov, producătorul lactatelor Olympus, a investit 139 mil. euro până în prezent în fabrica de lapte de la Hălchiu, din județul Brașov, după zece ani de la
Virgil Harabagiu, proprietarul mai multor hoteluri din Sinaia, care mai deține o podgorie și o cramă în zona Dealu Mare, pariază 1,2 milioane de euro în turismul viticol, în facilități
Cele mai mari companii din curierat au investit anul acesta în construcția de noi depozite sau extinderea celor existente, pentru a îmbunătăți rata de livrare, și au bugetat afaceri