Avalanșa de date statistice neprelucrate privind evoluția macroeconomică a României în anul 2017 poate conduce la incertitudini privind interpretarea corectă, rațională a realității
Compania Kestral International, specializată în furnizarea de soluții pentru industrie, a deschis un birou în România în scopul întăririi accesului clienților săi pe piața din Europa
Salariul de bază al unui manager de vânzări dintr-o companie din România variază între 9.700 și 10.200 de lei net pe lună, în funcție de nivelul de senioritate și experiență al angajatului
Pentalog România, subsidiara locală a grupul francez cu același nume, specializat în furnizarea de servicii de consultanță și dezvoltare software, a înregistrat anul trecut o cifră
iar 49% dintre ei consideră că salariul nu este în acord cu responsabilitățile pe care le au la locul de muncă, conform Ghidului Salarial realizat de compania de recrutare Hays România
afaceri de 29 mil. euro în 2019, a intrat pe piața platformelor software de resurse umane odată cu achiziția departamentului specializat și a aplicațiilor dezvoltate de UCMS Group România