Salt Bank, bancă românească 100% digitală, parte din Grupul Banca Transilvania, marchează doi ani de la lansare prin introducerea unei campanii de economisire - Saving Challenge, prin
O analiză realizată de Banca Transilvania arată că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește durata vieții profesionale, aceasta fiind de 32,7 ani la nivel
Banca Transilvania a revizuit estimările privind evoluția economiei și prognozează o temperare a creșterii PIB la 4,6% în 2022 și la 2,4% în 2023, față de 5,1% în 2021, ca urmare a
Banca Transilvania, sancționată de Consiliul Concurenței în investigația ROBOR, reacționează după comunicarea oficială a raportului: Decizia va fi contestată.
Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, în fața analiștilor: Din punct de vedere al producției, al investițiilor în infrastructură și al creșterii, România este pe un drum bun, de transformare
Transilvania Broker de Asigurare (simbol bursier TBK) a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 267.000 de lei, de peste cinci ori mai mare față de rezultatul de circa
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, a raportat vineri, după închiderea bursei, un profit net al Grupului BT de 2,5 miliarde de lei în primul semestru din 2026,
Stup, centru antreprenorial din România, un ecosistem creat de grupul Banca Transilvania pentru antreprenori și pentru cei care doresc să își lanseze propria afacere a ajuns în patru
cererea de autorizare a lui Dan Popovici în funcția de director de investiții la BT Pensia Noastră, societatea de administrare a fondului de pensii private al grupului Banca Transilvania